Epitafii
- Acasă
- Epitafii
1.
Daca sufletul meu Doamne
Prea devreme Tu l-ai vrut
Mangâie Tu Doamne sfinte
Pe cei care m-au pierdut.
2.
N-am vrut sa plec
De lânga voi,
Sa trec în nefiinta,
Eu m-as întoarce inapoi
Dar nu e cu putinta.
3.
Sub aceasta piatra rece
În acest tacut mormânt
Doarme tot ce-a fost mai dulce
Si mai scump pe acest pamânt.
4.
Ferice de acum încolo de mortii, care mor în Domnul!
Caci daca credem ca Isus a murit si a înviat,
credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi împreuna
cu Isus pe cei ce au adormit cu El.
5.
Caci ce este viata voastra?
Nu sunteti decât un abur
care se arata putintel, si apoi piere.
6.
De acum, cea mai frumoasa stea ne va veghea de sus.
7.
Ne-am bucurat împreuna
Cât ai trait,
Te vom plânge
Cât vom Trai!
8.
Timpul trece, lasând în urma lui un strigat de regret, o mare durere si un gol imens. Te strig si nu-mi raspunzi, te caut si nu te gasesc, te astept si nu vii. Nimeni si nimic nu va sterge din sufletul meu înegalabila ta iubire, dragoste si bunatate.
9.
Locul pe care l-ai avut în viata noastra, absenta din casa, fac durerea sa ramâna mereu în inimile noastre. Anii petrecuti împreuna au fost prea putini si visele tineretii s-au spulberat într-o clipa. Pentru noi vei trai de-a pururi, ramânând icoana sfânta a sufletelor noastre.
10.
Ai plecat din casa noastra
Fara a spune un cuvânt
Ai lasat durere-n suflet
Cat traim pe-acest pamant.
11.
Din întreaga noastra viata
Ce-am muncit pe-acest pamant
A ramas ca amintire
Crucea sfânta pe mormant.
12.
O socica albastra în inima mea,
O perla maiastra, iubirea din ea.
Socica se sparge de stâncile reci,
Iubirea din ea ramane in veci.
13.
Sub o lespede de piatra,
Doarme o mama si un tata,
Dar parintii mei nu mor,
Ei traiesc prin fiii lor.
14.
Am trait gândind,
muncind si iubind
voi pleca cu speranta,
ca a ramas macar ceva,
din fiecare!
15.
Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu poate sterge durerea din sufletul meu. Ma plec în fata mormântului tau si-l rog pe Bunul Dumnezeu pentru odihna ta vesnica. Pastrez amintirea ta în inima si sufletul meu, asezând pe tristul mormânt florile neuitarii, odată cu lacrimile fierbinti ale iubirii noastre curate.
16.
Ne-a fost lumea atât de draga,
Si-am muncit o viata-ntreaga.
Din lume noi te vom duce,
Insotiti numai de-o cruce.
17.
Sa te iubim a fost usor,
Sa te uitam este imposibil.
18.
Veti fi mereu în amintirea noastra.
19.
De la sotie, copii, nepoti.
20.
Cu durere în inima.
21.
Copii. Gineri. Nepoti.
22.
Vesnic viu (vie) în inimile(amintirea) noastre(noastra).
23.
Sunteti Lumina, G(ă)ndul, Dorul nostru.
24.
Copii.
25.
Cu dragoste și durere mereu ești în inimile noastre.
26.
Scumpului, iubitului tată.
27.
de la soție și copii.
28.
Sub această sfântă piatră,
În acest tăcut pământ,
Scumpul tată odihnește,
Lângă mama în mormânt.
29.
Sub această piatră
Veți fi mereu în amintirea noastră.
30.
Soție, copiii și nepoții.
31.
Cu durere în inima.
Copii. Gineri. Nepoti.
32.
Vesnic viu (vie) în inimile(amintirea) noastre(noastra).
33.
Sunteti Lumina, G(ă)ndul, Dorul nostru. Copii.
34.
Cu dragoste și durere mereu ești în inimile noastre.
Scumpului, iubitului tată
de la soție și copii.
35.
Sub această sfântă piatră,
În acest tăcut pământ,
Scumpul tată odihnește,
Lângă mama în mormânt.
36.
O, Mamă, dulce (dragă) Mamă,
Să știi, că nu te vom uita,
Chiar anii de s-or perinda!
37.
Ești viu în inimile noastre.
38.
Cu tine viața ar fi fost alta…
39.
Cu adâncă dragoste și durere
te vom păstra în inimile noastre.
40.
În acest tăcut mormânt
Odihnește scumpa Mamă
Ce ne-a dat viață pe pământ.
41.
O, Mamă, dulce (dragă) Mamă,
Să știi, că nu te vom uita,
Chiar anii de s-or perinda!
42.
Ești viu în inimile noastre.
43.
Cu tine viața ar fi fost alta…
Cu adâncă dragoste și durere
te vom păstra în inimile noastre.
44.
Te/Va vom pastra mereu in sufletele noastre.
45.
Te/Va vom iubi mereu.
46.
Fie ca Dumnezeu sa te/va odihneasca in pace.
47.
Copiii și nepoții/ Cei dragi/ nu va vor uita niciodata.
48.
Departe de ochi, aproape de inima.
49.
In veci neuitati de cei dragi.
50.
Asta a fost totul, dragii mei/ oameni buni.
51.
Traiesti ca sa te trezesti din nou
Mori ca sa traiesti din nou.
52.
Aproape de suflet.
53.
Odihneasca-se in pace.
54.
Va voi iubi din cer
La fel cum v-am iubit si pe pamant.
55.
Nu plangeti,cei voi dragi mie,
De sus ma voi ruga pentru voi.
56.
Amintirea ta va trai vesnic in inimile noastre…
57.
Tu ai plecat de langa noi,
Dar nu din viata noastra.
Acum tu stai doar printre nori,
Veghezi asupra noastra.
58.
Omul e o floare,viata e un vis,
Sufletelor blande,cerul e deschis.
59.
Adanca e durerea
Si lacrimi curg mereu,
Te vom pastra in suflet
Te vom iubi mereu.
60.
Destinul te-a luat prea curand de langa noi,
Dar din sufletele noastre nu vei pleca niciodata…
61.
Chipul tau cel drag si bland
Va ramane pe pamant
Sufletul si duhul tau,
De partea lui dumnezeu.
62.
N-am vrut sa pleci de langa noi,
Sa pleci in nefiinta.
Am vrea sa fi iar langa noi,
Dar nu e cu putinta.
63.
Nu lacrimi va cer voua,
Pastrati-va mahnirea.
Va cer un singur lucru,
Pastrati-mi amintirea.
64.
De voi si de viata
M-am despartit nevrand,
Pastrati-mi amintirea
Vesnic vie in gand.
65.
Sa te iubim a fost usor,
Sa te uitam este imposibil.
66.
Sub aceasta sfanta cruce
Sub acest tacut mormant
Doarme ce-am avut mai dulce
Si mai scump pe acest pamant.
67.
Din întreaga noastra viata
Ce-am muncit pe acest pamant
A ramas ca amintire
Crucea sfânta pe mormant…
68.
Cu adanca dragoste si durere
Te vom pastra in inimile noastre.
69.
Doamne fă-i nemuritori pe parintii care mor…
70.
Nu plangeti!
Eu voi continua sa va iubesc si dincolo de viata.
Dragostea si sufletul nu mor…
71.
Te-ai dus tu,suflet nobil si curat
Dintre cei ce te-au iubit,de ce-ai plecat…
72.
Te vom purta mereu in sufletele noastre
Si ne rugam la bunul dumnezeu
Sa te odihneasca in pace…
73.
Pentru voi cei care ma iubiti,
Nu priviti la viata care sa terminat
Ci la viata care incepe.